S-a aflat marele regret al Cristinei Neagu înainte de a spune adio handbalului: „Și-a dorit foarte mult asta!”

S-a aflat marele regret al Cristinei Neagu înainte de a spune adio handbalului: „Și-a dorit foarte mult asta!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Tadici susține că marele regret al Cristinei Neagu este faptul că n-a apucat să prindă măcar o finală importantă în tricoul naționalei României.

Tehnicianul susține că Neagu și-ar fi dorit să lupte pentru un trofeu important și cu prima reprezentativă, după ce a reușit să câștige Liga Campionilor.

Gheorghe Tadici, dezvăluiri despre marele regret al Cristinei Neagu: „Și-a dorit foarte mult!”

Gheorghe Tadici este convins că motivația Cristinei Neagu n-a mai fost la cel mai înalt nivel, după ce echipa sa de club, CSM București, s-a oprit mereu în sferturile Ligii Campionilor.

„Motivația ei a început să scadă, inclusiv la echipa de club, probabil, cu care a avut câteva tentative de a câștiga Liga Campionilor și de a ajunge în Final Four. Mai presus de asta, a avut niște obiective cu echipa națională, unde și-a dorit foarte mult, din câte cunosc eu, să joace cel puțin o finală de Campionat European sau Mondial”, a spus fostul selecționer al României, conform gsp.ro.

„Am decis ca la finalul acestui sezon să mă retrag din activitatea de handbalistă. Am decis asta de ceva timp, nu a fost peste noapte. M-am tot gândit la momentul potrivit, dar acesta nu e niciodată”, a spus sportiva, la ProTV.

Gheorghe Tadici o vede în Top 5 pe Cristina Neagu: „Alături de Lunde și Popovic!”

Gheorghe Tadici crede că Neagu poate intra fără probleme într-un top al celor mai bune jucătoare din ultimii ani.

„A avut multe accidentări, dar știam că ea e un caracter foarte puternic și are un IQ, întotdeauna am spus, foarte ridicat. Aș spune că din această generație a ultimilor 10-15 ani este într-un Top 5. Pe care poziție? Nu știu! E acolo, alături de Bojana Popović, alături de Stine Oftedal, de Katrine Lunde…

Sigur că a noastră e cea mai frumoasă, cea mai «devreme acasă», vorba românului, dar trebuie să recunoașem că a jucat împotriva unor jucătoare la fel de bune sau care au făcut performațe majore”, a punctat Tadici.

Să-i ținem pumnii! Lasă multe în urmă. Până acum, Cristina este un personaj fabulos al handbalului, este probabil, alături de Katrine Lunde, singura jucătoare care este în continuare în top. Cred că a schimbat la un moment dat trei generații de handbaliste. S-au schimbat regulile jocului și ea e tot în top. Așa că vă spun să veniți să o vedeți la sală. Nu am antrenat o jucătoare mai bună decât ea. Cristina este o personalitate fabuloasă în handbal” – Adi Vasile, fostul antrenor al Cristinei Neagu

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×